Lansarea proiectului Parteneriat sustenabil pentru practica studenților (Future Stars)

Lansarea proiectului Parteneriat sustenabil pentru practica studenților (Future Stars)

Academia de Studii Economice din Bucureşti anunță demararea proiectului ”Parteneriat sustenabil pentru practica studenților (Future Stars)”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului îl constituie facilitarea tranziției de la educație la piața forței de muncă pentru 321 de studenți de la patru facultăți din cadrul ASE București: Facultatea de Marketing, Facultatea de Administrație și Management Public, Facultatea de Economie Teoretică și Aplicată și Facultatea de Economie Agroalimentara și a Mediului prin consolidarea parteneriatelor instituționale sustenabile între universitate și angajatori din mediul privat.

În urma implementării proiectului vor rezulta minim 80 de parteneriate cu companii relevante pentru domeniul de studiu al celor patru facultăți, inclusiv cu companii din domeniile SNC și SNCDI. De asemenea, 321 de studenți vor participa la stagii de practică, din care minim 33 din mediul rural, iar 65 de studenți vor efectua stagiul în companii din SNC și/sau SNCDI. În cadrul proiectului va fi dezvoltată o platformă de management al convențiilor de practică și o serie de materiale informative privind facilitarea procesului de tranziție de la facultate la piața muncii.

Proiectul este identificat prin cod MySMIS 131645, iar contractul de finanțare are nr. 10739/21.09.2020. Valoarea totală a proiectului este de 4.743.381,19 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 4.648.513,43 lei formată din 4.031.874,01 lei valoarea contribuției europene și de 616.639,42 lei asigurați din bugetul de stat. La acestea se adaugă 94.867,76 lei contribuția solicitantului la proiect. Perioada de implementare a proiectului este 22 septembrie 2020 – 21 septembrie 2022.

Descarcă întregul comunicat de presă.